Masajul
· terapeutic
· de relaxare
· întretinere
Masajul reprezintă prelucrarea mecanică, metodică a părtilor moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee manuale sau mecanice in scop profilactic, terapeutic sau de întreţinere.
Parţile moi ale organismului asupra cărora se efectuează masajul sunt:
-pielea şi mucoasele
-ţesutul conjunctiv
-muşchii
-tendoanele şi ligamentele
-vasele şi nervii
-organele profunde
-sângele şi limfa
Masajul a apărut odată cu dezvoltarea celorlalte ramuri ale medicinei.
Scopul era obţinerea unor efecte curative şi de întreţinere a organismului, creşterea rezistenţei, eliminarea oboselii.
Masajul a fost introdus în spitale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către medicii ortopezi, chirurgi, traumatologi si reumatologi.
La sportivi se practică şi masajul de întreţinere.
Masajul acţionează asupra sistemului circulator, la nivelul sistemului neuropsihic cu efecte sedative si analgezice.Determină starea de bine, de relaxare. La nivelul sistemului muscular are efecte stimulante, de relaxare, decongestionante. La nivelul tegumentelor are efect: vasodilatator, activează secreţia de sebum şi sudoare, favorizează exfolierea celulelor cornoase, si lipoliza. La nivelul aparatului digestiv are efecte relaxante antispastice. La nivelul aparatului excretor creşte diureza.
EFECTE PSIHOLOGICE ALE MASAJULUI
Masajul terapeutic este o acţiune mecanică a terapeutului asupra ţesuturilor corpului cu ajutorul mâinilor sau unor aparate speciale. Profilactic este o metodă eficientă pentru prevenirea bolilor, prelungirea vieţii şi încetinirea proceselor de îmbătrânire. Este o metodă de tratament curativ a diferitelor afecţiuni şi dezechilibre patologice din organismul uman. Are caracter stimulant asupra organelor, care au tendinţa de atrofiere prin nefolosire. Se obţine un efect descongestionant şi stimulant de revigorare generală a corpului prin accelerarea fluxului sanguin si limfatic. Este indicat deci şi persoanelor sedentare. Poate ajuta in orice sport ca si la reducerea oboselii fiziologice precum şi recuperarea după antrenamente sau suprasolicitări. Ajută la creşterea performanţei şi înlăturarea accidentelor. Inlătura acidul lactic şi carbonic care se acumulează în muşchi după un efort fizic, şi care provoacă durerea şi crampele ocazionale. Ajută la reconversia acestor acizi în glicogel. Sunt accelerate creşterea şi repararea ţesuturilor printr-o circulaţie eficientă in zonele afectate stimulând ţesuturile în curs de vindecare, înlătura disconforul produs de unele răniri ale tesuturilor moi.
Masajul de relaxare si întretinere ajută la grăbirea refacerii organismului. Ajută la înlăturarea stresului. Stresul determină eliberarea de hormoni care crează fenomenul de vasoconstrictie, de reducere a circulaţiei. Inima lucrează mai greu, respiraţia devine mai grea si superficială, digestia se incetineşte, astfel factorii de stres pot cauza migrene, hipertensiuni, depresie, ulcere, etc.
Masajul are un efect psihologic clar definit. Trezeşte simtul tactil, îndepărtează tensiunea generată de preocuparea permanentă a minţii, a psihicului cu viata de zi cu zi.
RECOMANDĂRI
- dureri de cap;
- insomnii;
- tulburări digestive ;
- afectiuni şi dezechilibre patologice;
- in scop profilactic şi de preventie a bolilor;
- prelungirea vieţii şi încetinirea proceselor de îmbătrânire;
- stimularea organelor interne;
- reducerea oboselii fizice şi psihice;
- relaxare si întreţinere;
- reducerea şi eliminarea stresului;
- detensionare musculară;
- constipaţie, artrită, astm, dureri.
Durata masajului local este de 10-15 minute, a celui regional este de 15-30 minute, iar a celui general este de 50-60 de minute.O şedinţă de masaj nu trebuie să depăşească în general, o oră.
Se apreciază că pentru a obţine efecte de lungă durată, trebuie efectuată o serie de minimum 10-12 şedinţe de masaj.O serie mare nu depaseste 20-30 de sedinţe. Dacă este nevoie de continuarea masajului, acesta poate fi reluat după o pauză ce variază între cîteva zile si câteva săptămâni.
|
|