Reflexoterapia

Reflexologia modernă şi tehnicile reflexoterapeutice îsi au originea în cele mai vechi sisteme medicale ale lumii, cel chinezesc si cel egiptean, care sunt datate aproximativ acum 4-5000 de ani.

Prezentarea reflexoterapiei ca metodă de sine stătătoare, aparţine medicului chinez Wang-Wei (secolul lV i.e.n.), care descrie tehnici speciale de masare a tălpilor, prin apăsarea fermă a unor zone cutanate ale piciorului.

Reflexologia modernă sau terapia zonală a fost introdusă şi popularizată în Occident de către medicul american William Fitzgerald, la începutul secolului al XlX -lea, după îndelungate cercetări în domeniul vechilor tehnici terapeutice chinezesti. El a demonstrat practic cum prin apăsarea unor puncte de pe tălpile picioarelor, se poate normaliza activitatea fiziologică în alte zone şi organe ale corpului, situate la distanţă faţă de punctul masat.

Medicina antică chineză, care a studiat corpul energetic uman în corelare cu corpul fizic, a descoperit nu numai meridianele şi punctele energetice, ci şi anumite zone speciale de proiecţie a întregului organism pe extremităţile corpului: tălpile piciorelor, glezne, mâini, faţă.
Reflexologia a preluat dintre acestea, pentru tratament, doar zonele mâinilor, zona plantară şi zona gleznelor, cele care se pretează mai bine la masaj.

Reflexologia modernă stipulează existenţa în corpul uman a zece zone energetice longitudinale, care traversează întregul corp, de la cap, continuând prin mâini şi având terminaţia pe tălpile picioarelor. Astfel pe tălpile picioarelor vom găsi reflexia întregului organism "ca într-o oglindă": partea superioară a corpului este proiectată în zona degetelor şi a parţii de sus a labei piciorului, organele interne, coloana vertebrală şi sistemele fiziologice îsi găsesc corespondentele zonale pe ambele tălpi, feţe şi glezne.

Componentele principale ale reflexologiei sunt:
a) Reflexoevaluarea (Reflexodiagnostic) - constă în reperarea punctelor sensibile sau dureroase din zonele reflexogene. Prin reflexoevaluare se poate descoperi o suferinţă morfo-funcţională sau dezechilibru al organului corespondent, palpând zona lui reflexogenă, zonă foarte bogată în terminaţii nervoase şi vasculare. Prin palpare apare o durere care este direct proporţională cu magnitudinea afecţiunii organului corespondent. Pentru evaluarea stării de sănătate se folosesc proiecţiile din tălpi şi din palme. Evaluarea în palme este greoaie şi mai puţin precisă, deoarece activitatea zilnică la care sunt supuse palmele duce la scăderea sensibilizării pe care o urmărim în cadrul unei evaluări a starii de sănătate. Reflexoevaluarea cere atât un studiu amănunţit, experienţă şi diversitate în cazuistică, precum şi solide cunoştinţe de anatomie, fiziologie şi patologie privind organismul uman, cât şi folosirea altor mijloace de evaluare spre a stabili un aşa-numit "diagnostic diferential".
b) Reflexoterapia - este componenta reflexologiei care se ocupă cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase ).
Masajul reflexogen se execută de regulă cu pulpele degetelor mari (policele), sau cu articulaţiile interfalangiene ale celorlalte degete. Punctele (zonele) indicate se masează fie prin mişcări de presare - impulsionare - întrerupte, fie prin mişcări circulare (de rotaţie). Presiunea în timpul masajului reflexogen este crescătoare în intensitate, pâna la limita suportabilităţii pacientului.

Reflexoterapia urmăreşte atât echilibrarea şi armonizarea energiilor pozitive (Yang) cu energiile negative (Yin), refăcând unitatea dinamică a lui Tao, cât si activarea metabolismului general, eliminarea toxinelor din corp, reglarea sistemului endocrin, activarea circulaţiei sanguine şi limfatice, scăderea ponderală, îmbunataţirea activitătii organelor interne, precum si creşterea capacităţii imunitare a organismului.

Cu ajutorul reflexoterapiei se pot regla dezechilibrele endocrine, se poate înlătura tensiunea nervoasă, insomniile şi stressul, durerile osteo-articulare, ulcerul, dischineziile biliare etc.

Timpul de masaj reflexogen al fiecărei zone în parte este între 2-7 minute, în funcţie de gravitatea afecţiunii şi de starea de boală a zonei reflexe vizate.

Pentru afecţiunile mai puţin grave, sunt suficiente 2-3 sedinţe pe săptămână, cu pauze de 1-2 zile între şedinţe.

Pentru bolile acute, cornice şi grave se impun şedinţe zilnice, pe o durată de minim 12-14 zile, sau până la vindecare. Durerile resimţite în zonele tratate în primele şedinţe, nu trebuie să vă sperie, căci ele se vor diminua pe parcursul tratamentului, odată cu eliminarea toxinelor şi consolidarea proceselor de vindecare.

Trebuie reţinut faptul că tatamentul reflexogen al oricărei afecţiuni este un tratament de durată, cu toate că primele beneficii vizibile pot apare destul de repede.

Pentru consolidarea efectelor sunt necesare cel puţin 10-12 şedinţe de reflexoterapie.

Tratamentul reflexogen va fi insoţit de un regim de viaţă echilibrat (renunţarea la excesele de alcool, tutun, dulciuri rafinate), de o alimentaţie raţională şi nu în ultimul rând de consumarea a cât mai multor lichide.